Zilele frumoase nu se repetă,
doar zilele triste revin obsedant,
lumina ne privește prin vizetă,
cu ochiul celălalt
Orele nu-și întorc privirea peste umăr,
au un gol imens de străbătut,
plânge orfan câte un număr
cu chipul de lut
Nici măcar clipa magică, ca un fluture
adiind dinspre Cosmos invers,
n-apucă să se bucure,
că mai are prin secundă de mers
Poate undeva, cândva, din albastru zvâcnind,
va coborî luna de ciocolată,
și-o să murim suferind
după ziua ce nu se repetă niciodată
10 iulie 2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu