De o sută de ori aș fi rămas,
n-aș fi plecat nici măcar o singură dată,
în cuprins era locul meu
nu în erată
Mi-amintesc zborul acela sublim,
împotriva timpului invers,
pluteam peste tot, mai ales pe unde
nu mai era Univers
Dar magia nu se poate descrie,
în locul petelor de cerneală ar bălti sânge,
încă se mai aude tăcerea de piatră
prin colțuri de suflet cum plânge
Lacrimile-i se rostogolesc
pe străzile inimii neasfaltate,
căderile în gol
uneori sunt atât de înalte
Încă mai zboară fluturii morți
desenând trasee otrăvitoare,
corăbii sfărâmate de dor
caută disperate o mare
Amprentele s-au șters
cu toate visele laolaltă,
de o sută de ori ai fi rămas,
dar ai plecat o singură dată
Se mai văd urmele de cenușă
strecurându-se printre demoni, și rar
se deschide o ușă
înspre groapa cu var
Nu-i niciun înger dincolo,
să-l acuz de iluzii și de sperjur,
doar fereastra inimii sparte
scârțâie în golul din jur
11 iulie 2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu