Și vine ziua ca o ghilotină,
să taie capul ultimului an,
de pulbere eternitatea-i plină
și tot se caută, prin mine, Magellan
Vin orele legate de recursuri,
să cerem lumii să ne-aștepte-un pic,
ne pregătim de marile discursuri,
dar nu rămâne din ecou nimic
Cerșim o clipă, Doamne, să mai stăm
pe-această piramidă blestemată,
ce-i interzis nu decalăm
și suferim de fiecare dată
Îmbătrânim cu fiecare gând,
ce-și țese pânza de păianjen negru,
ne-înghite demonul flămând,
iar caii liberi rumegă funebru
Ne repetăm de-un milion de ori,
aceleași frici ne forfotesc în sânge,
pe unde emigrează dezertori
iar viscolul, printre confuzii, plânge
Să cadă ghilotina, așadar,
pe-această zi ce ne pândește slută,
tot traversând deșertul de amar
ne repetăm sorbind din noi cucută
22 iulie 2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu