Ce mai e, Vadime, pe la voi prin cer?

Ce mai e, Vadime, pe la voi prin cer?
Cântă heruvimii cântece de țară?
A rămas probabil diavolul șomer
De atât albastru și de-atâta vară.

Ce mai fac tribunii înșeuați la stele?
Apără și-acolo gurile de rai?
Îi mai strigă-n clocot masele rebele
Fremătând de dorul viselor de cai?

Ce mai fac Bălcescu, Cuza, Eminescu?
Avrămuț al nostru, spune, ce mai face?
Îi mai cântă-n versuri mândrul Păunescu?
Tu ai încheiat vreun tratat de pace?

Pe aici durerea e la fel de mare,
Parcă-s și mai singuri pe pământ românii,
Orice directivă e-o spânzurătoare
Și-s la fel de lacomi și slavii, și hunii.

Nimeni nu se bate pentru-această țară
În care se scaldă turmele de porci,
Guvernarea-i crudă, sadică, barbară,
Suntem pe-un Titanic văduvit de bărci.

Au ajuns golanii să conducă neamul
Și-au zdrobit Credința obsedați de prunci,
Tot cărăm în cârcă silnic bolovanul
Aspirați de hăuri și de răni adânci.

La tine-n ogradă slugile meschine
S-au proptit pe scaun cu tupeu de hoți,
Și au transformat visul în ruine,
Lichelele acestea ne-au scârbit pe toți.

Ți-au bătut cu pietre câinii credincioși,
Pe copiii tăi i-au gonit din sediu,
Niște babe slute și-un priveghi de moși
”România Mare” o țin sub asediu.

Cu Prostescu-n frunte, bieții onaniști,
Recreează răul, n-au alt laitmotiv,
Ce bine-i de tine că nu poți s-asiști
La acest dezastru azi definitiv!

Toți acei pe care i-ai scos din noroaie
Sunt bogați desigur, și-s nepăsători,
Ți-au mâncat din palmă, te-au umplut de zoaie,
Și n-au sentimentul că ți-ar fi datori.

De-ar putea-ar ucide tot ce a rămas,
Amintirea vie ar da-o la câini,
Pentru patrioți ești singurul cneaz
Ce și-a hrănit țara cu pește și pâini.

De ceilalți români află că nu-s bine,
Ca în Odiseea cerșesc pe la porți,
Că i-au alungat prin locuri străine
Curvele din țară, cu profil de morți.

Oamenii se-ntreabă de ce ai plecat
Așa de devreme și așa departe;
De ce dintr-odată te-ai înstrăinat?
Poate-i mai frumoasă viața după moarte!

Sunt probleme grave, oamenii-s mărunți,
România are seva risipită,
Nu mai sunt cupole să-înălțăm pe munți,
Doar gunoiul rânced se cerne prin sită.

Spune-ne, Vadime, ce mai e prin Rai?
De atât albastru se mai face seară?
Tropăie în mine herghelii de cai,
Și sunt tot mai singur, și nu mai am țară...


13-14 septembrie 2017