Prea târziu

Nu deschid ochii. Nu vreau să mă vezi

cum îmi strâng privirile în batistă.

Rămân pe planeta mea,

misterioasă și tristă.

Pe aici sunt fluturi de zăpadă

și nici un cer nu-i prea înalt,

prin fereastra dinspre viitor

îl privesc în oglindă pe celălalt.

Nu mă trezi, mai lasă-mă așa,

să dorm și să îmi fie dor

de absolutul ce m-a cotropit

sfâșietor

Câteodată simt o mână cum îmi trece prin păr 

ca un șarpe viu,

și-aș vrea să-mi continui visul,

dar e prea târziu

23 septembrie 2017