Înainte de a citi scrisoarea pe care nu am mai scris-o

M-a ars dogoarea ta, m-a topit,

în secolul în care ai uitat că ne-am iubit,

pe străzile medievale

ce ne ieșeau, strivindu-ne, în cale

Scrisoarea pe care n-o voi mai scrie

te va găsi,
 fără să știe de unde vine, din ce vis

în care îngerii noștri,

îmbrățișându-se disperați,

s-au sinucis

Poate-am să reușesc să mă strecor prin timp

să cred că nu s-a întâmplat nimic

din ce n-am visat.

Poate iubirea aceea copleșitoare

s-a întâmplat 
în viața viitoare

Vor gravita clipele sfâșiate de dor
risipindu-se-n vânt,

ori de câte ori

vei mai trece ca o cometă aprinsă

pe lângă sufletul meu
 căutându-te pe pământ

Nu ne vom revedea în secunda lipsită de sens, 

fără inimă de ceasornic,

dar, poate, printre umbrele fără trup

pe unde demonii cotrobăiesc habotnic,

un gust de carne arsă te va răscoli,

și-o să te-ntrebi 
de ce ai invocat ultima zi,

căzând în capcana pe care ai întins-o

înainte de a citi scrisoarea 
pe care nu am mai scris-o

17 septembrie 2017