sâmbătă, 23 septembrie 2017

SĂPTĂMÂNA PE SCURT (89)

Ultima ispravă a lui Avram Iancu * Ne mor soldații pe pământ străin * Leul l-a depășit pe Neagu Djuvara * Românii, cetățeni europeni second-hand *  Bălălău l-a bulit pe Anton * Greva foamei se amână * Olimpiada meteorologilor, faza pe Capitală * Sexul: cu mască sau fără mască? * Bulache de la Chișinău nu renunță la prostie * Olguțo, mai dă-le 100 de lei! * Vânzătoarea de plăceri * ”Tot ce facem nu e bine!” * Poziția misionarului miop * Gurița mă-sii! * Apel către lichelele din PRM * Cum îi lucra Mircea pe turci

Avram Iancu a parcurs Dunărea înot de la izvoare și până la vărsare. Poate n-ar fi vrut să facă excursia asta, dar, când te cheamă Avram Iancu, trebuie să spui prezent la întâlnirea cu istoria. Și până la urmă ce mai sunt 2860 de km în ziua de azi?! * Încă un militar român a fost ucis în Afganistan, pentru o cauză care nu este a noastră, indiferent de ambalajul în care o îmbracă politicienii. Și atunci ce-i împinge pe tinerii români să fie carne de tun în laboratorul de experimente din Afganistan? Eroismul? Nu. Dorința de aventură? Nu. Atunci? Sărăcia. * Leul l-a depășit cu greu pe Neagu Djuvara și a împlinit 182 de ani. Dar nu se simte deloc în apele sale. Euroiul, dolăroiul și alte fiare capitaliste mușcă din el cu sălbăticie. * În ciuda vâjâielii lui Iohannis pe la Înaltele Porți ale lumii, Europa ne tratează tot ca pe niște cetățeni second-hand. Deși ne-au devalizat băncile, ne-au ras pădurile și ne sug petrolul, austriecii nu ne vor în spațiul Schengen. Nici olandezii. P-ăștia măcar putem să-i înțelegem; ne poartă pică fiindcă nu le-am dat portul Constanța. Păi cum să vi-l dăm, dacă a pus geana pe el și Hodoronc-Trump?! Păi ce, voi nu știți noua ordine mondială a licuricilor? Doar nu credeați că-l ținem pentru noi, din patriotism! *  România a devenit campioană europeană la tenis de masă. O performanță remarcabilă. Toți cei implicați merită respectul nostru, dar, în primul rând, jucătoarele. Bravo, fetelor! Noi mereu am spus că femeile e mai bune decât bărbații. De unde și celebra expresie: ai văzut ce bună e aia! * A înnebunit omenirea umană! Știu, nu-i o noutate. A ajuns în stadiul incredibil încât ia de bun ce se spune la Meteo. Măi, oameni buni, ce fronturi atmosferice v-au lovit la titioacă de nu vă mai puteți reveni? Ce consumați în timpul liber de pe mâneca cămășii? Mă rog, e treaba voastră, dar nu-i mai speriați și pe alții! Mai schimbați meniul. * Furtuna neanunțată din vestul țării a ucis 8 oameni și a rănit câteva sute. De ce? Pentru că în România se construiește haotic, atât la stat cât și la privat, fără a se respecta reguli minime de rezistență. Se merge pe principiul, care stă la baza obiectivului de țară, ”lasă, mă, că merge așa!”. Adică putem supraviețui din încropeli. Greșeală fatală! Sau, cum ar spune un înalt demnitar: ”Eroarea greșelii!” * Senatorul Nicolae Bădălău i-a tras o palmă peste muian liberalului Marin Anton. Care, în loc să-i toarne lui Bălălău niște beton, a rumegat-o îndelung pe la tembeleviziunile de știri false. Supărarea lui  Anton e mare nu pentru că a luat-o în mufă, că i-a plăcut, ci pentru că l-a înjurat de mămițica dumnealui. Păi, se poate? Cum să înjuri o asemenea personulitate a politicii românești? Chiar că ești Bălălău! Caftiți-vă, aleșilor, dar nu vă înjurați, că v-aud copiii retardați de pe le organizațiile de bază! În mod paradoxal, fericitul eveniment nu s-a petrecut la B1 TV, ci la o nuntă populată cu interlopi politici, la care fiul lui Bălălău era naș. Și unde până și Marin Anton și-a găsit unul. Chiar pe nașu-ăl mare. * Deputatul liberal Florin Roman a intrat în greva foamei. După trei ore i s-a făcut dor de bufetul Parlamentului și a renunțat la suferință. * Așa zisele dezvăluiri ale unor băgători de seamă ce au dat cu mătura pe la întreprinderea ”Ochiul și Timpanul întăresc Ciocanul” sunt praf în ochi pentru proști. Adevărurile zguduitoare urmează să vi le dezvăluim noi. Ni le-au lipit pe ușă, cu super-glue, un grup de generali mafioți. Le-am citit, ne-am crucit și le-am aruncat la coșul de gunoi al istoriei pentru reciclare. Când vor avea o formă coerentă o să le scoatem pe piața de chilipiruri. Măi, băieți, voi și Școala de Corecție ați făcut-o la fără frecvență! * Războiul meteorologic continuă. S-a ajuns la faza ”furtuni într-un pahar cu apă”. Să vedem ce-au mai inventat rușii.  În afară de rebutul Dodon. Care le cere politicienilor români să renunțe la ideea Unirii. Dacă le bagă și ceva în traistă, ăștia îi dau lui Bulache și restul Moldovei. Ghinionul lor este că mai suntem și noi p-acilea, de veghe la soarta țării. Cum care noi? Poporul Român. În numele căruia îți cerem, dragă Igor, să te tratezi de prostie și de buba mânzului, că ești băiat tânăr și nu-ți șade bine... * E vreo diferență între sexul cu prezervativ și cel fără ?, se întreabă cu degetul la tâmplă cercetătorii slăbuți cu duhul. Opriți-vă din cercetări, economisiți-vă energia, că vă luminăm noi: da, este o mare diferență. De talie! * Kim Jong-un vrea să distrugă SUA, iar lui Trump i s-a pus pata pe Coreea de Nord. N-ar fi mai bine pentru omenirea umană ca pokemonii respectivi să se bată în cușcă, iar spectatorii să le arunce banane cu rază mică de acțiune? Dacă vor rezbel, să-l facă mai întâi pe pielea lor! Chiar dacă pielea de măgar e destul de groasă. * Olguța va mări salariul minim cu câte 100 de lei în fiecare an, conform programului de guvernare-masturbare. Ce nu ne spune olteanca fierbinte rău de tot e cu cât vor crește prețurile la produsele de larg consum, tarifele, taxele pe orice și impozitul pe fumul de pe casă. Că, în România, supraviețuirea costă scump. Doar șmecheria este ieftină. * O vânzătoare din Bacău a fost reclamată la OPC fiindcă făcea ochi dulci bărbaților! Ce aveți cotoarbelor cu creștina? Ați înnebunit de tot? Dacă nu vă servesc bărbații cu mici nu vă convine! Dacă le zâmbesc șăgalnic iar nu vă convine! Dar vouă când vă convine? Mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă o asemenea vânzătoare de plăceri ar fi prestat la raionul de cuie!...* Emisiunea culturală ”Prostule (sau proasto, după caz), te vreau lângă mine!”, o capodoperă a genului promiscuu, e moderată de Bianca Drăgușanu. A dat de dracu limba română! * După eșecul furtunii din paharul cu apă, Mița Biciclista de la Primăria Capitalei a pus punctul pe i: ”Din păcate, tot ce facem nu e bine.” Parcă poți s-o contrazici! * Totuși, în toată tărășenia asta există și aspecte pozitive: după ce uraganul Gabi a lovit Bucureștii, bucureștenii e bine. Unii e beți, alții nu e treji. * Statistica nefericirii: 99,7% dintre angajații români suferă de stres! Dacă ne luăm după cercetările institutelor sociologice europene, România e ultima din Europa la bunăstare și prima la nenorociri. Dacă ignorăm statisticile, tot așa este. * O tanti din județul Iași a născut patru copii, două fete și doi băieți. Bravo, fato!, dacă putem să-ți spunem așa ținând cont că acasă mai ai patru bucăți. Să-ți trăiască îngerașii! Cu femei ca tine putem opri declinul demografic. Postează rețeta pe Internet să știe femeile ce să mănânce, cum să se dezbrace, cum să se strecoare printre meandrele concretului. Iar dacă responsabil cu pocinogul e soțul, scoate-l pe Olx, nu fii egoistă! * Nici n-a ieșit bine de la Penitenciarul Bistrița că pe Gregorian Bivolaru vor să-l integreze în absolut și finlandezii. Din aceleași motive: sex cu minore și răspândire de materiale pornografice în țara celor o mie de leacuri. Păcat că omenirea umană nu-l înțelege pe acest vizionar care s-a străduit, pe coate și pe genunche, să înlocuiască modelul finlandez de educație sexuală cu poziția misionarului miop. * Servil Shhaideh și Rovana Plumb în Piept le-au căzut cu tronc procurorilor DNA de când au dat lacul Belina și canalul Pavel ( Dacă dragoste de partid nu e, nimic nu e!) județului Teleorman. Iar de acolo a fost un fleac să ajungă în patrimoniul societății Teldrum, la care Liviu Dragnea nu e acționar în acte. Ce s-o mai dăm cotită: e belină rău! * Dar la DNA a ajuns și Ghiță Ciobanul care și-a reclamat concurența, pe nea Petrică Daea, fiindcă ar dirija preferențial banii către crescătorii de animale extraordinare. Exact ca-n Miorița. * În lupta electorală dintre nemți și germani unul dintre subiectele predilecte a fost corupția din România și imaginea ei de țară îngenuncheată, incapabilă să se integreze în așa zisa lume civilizată. UE ne-a trebuit, UE am primit! *  Nebunul de serviciu, CTP, susține cu argumente halucinante că numai proștii fac copii. Păi, dacă ar fi fost așa, am fi salutat China din mers. * Incredibil! Lui Codrin Ștefănescu a început să-i crească părul pe organul gândirii! De bucurie scrie neîntrerupt comunicate de presă motivaționale în care susține că situația nu e belină deloc. Pentru cei care se tem că nu-l vor mai recunoaște pe Codrin la tembelevizor, le recomandăm să stea liniștiți că părul nu i-a crescut pe cap...* Iohannis le-a dat o labă de urs ucrainienilor după ce au interzis limba română în partea lor de țară  furată de la români. Așa mai vii de acasă (vorba vine), hombre! Uite că sunt bune și concediile la ceva. Te mai limpezesc la creierii capului. * După ce a făcut Naționala de fotbal praf și pulbere și a tras-o pe nas, Daum a fost înlocuit cu Cosmin Contra, alintat Guriță. Nu știm dacă porecla, transformată în renume (Gurița mă-sii!), i-a dat-o Laura Andreșan sau Edgar Davids * Instanța a decis: actuala conducere a PRM nu există. Așa zisele lor ședințe, în care s-au pupat unii pe alții în sistemul de operare ca maimuța, sunt simple întâlniri ale alcoolicilor anonimi. Gândacii de Colorado bolnavi de prostatită sunt egali cu mulțimea vidă.  Acestea fiind spuse, facem un apel către lichelele care se erijează în conducători de atelaj: Distinși derbedei, stimate curve politice, puneți-vă pâlnia pe cap, încolonați-vă și luați-o cătinel spre casele de odihnă! Pe care nu vă mai țin picioarele, opriți-vă la ”Pătrunjelu”! Ceilalți, împrăștiați-vă pe la Școala de Corecție a Vieții, pe la Balamuc sau pe la bordelurile de pe centura politicii. Golanilor, jos laba de pe Mișcarea Națională! Cu stimă și respect: Patrioții români.  * Tot cam așa i-a tratat și Mircea pe turci și bine le-a făcut! De unde știm noi toate astea? Din istoria necenzurată a lui Adi Sfinteș, copilul de suflet al domnitorului:   ”Prin 1396, valahul își omora timpul cu ciocanul de bătut șnițele. I se defectase monitorul și pierdea episoade esențiale din ”Cântarea României”, memorabila creație a unor dizidenți sadea ca Lucia Obrazu-Grosu Longin și Vartan Șmecherian. Era nervos. Porcul nu-l tăiase, campionatul se terminase, turcii nu mai veneau s-o pună de-o cafteală, jocurile Bingo se desființaseră din lipsă de fraieri, ce  s-o mai lungim, plictiseala era totală. În țară era liniște că retezase o mulțime de nasuri boierești care zăceau de cam multă vreme în turul șalvarilor turcești. Toată puterea era în mâna lui că, într-un moment de inspirație, dizolvase instituțiile democratice.. ”Că-zicea el-nu era bune de nimic. Aleșii păpau banii prostimii cu lopata și-și făceau tot felul de acareturi care mai de care mai fățoase, mai de neam prost. Ce nevoie avea Mandea de Parlament, de Guvern și de alte șerpării de-astea?! Mai mult mă încurcau cu inițiativele lor dadaiste. Uite că fără ei am pus țara pe picioare, e ordine în armată, în administrație, i-am învins pe otomani, de ce să fiu modest, am făcut treabă bună! Dar ghinionul dracului, când să mă eliberez de toată tensiunea acumulată în câmpul muncii, mi se strică televizorul...” Mircea îl lovi cu pumnul. Carcasa plesni și pe ecran apăru Sergiu: ”-Mircea! Mircea! Mă auzi? Sunt comisarul Moldovan. Fă-te că lucrezi! Se declanșează acțiunea ”Ultimul cartuș de ”Assos” ”. Mircea beli ochii cât cepele când auzi parola, se sui pe cal și dădu primul decret din după-amiaza aceea, care, ca de obicei, avea un singur articol, adică era scurt și cuprinzător: ”-După mine, valahilor, e nasulie mare!”  Nu se opri decât la Nicopole, unde fusese convocat de boșii Uniunii Europene a Fraierilor, adică de Sigismund de Luxemburg, Filip de Artois, Jean de Nevers, Ioan de Zallern, ducele de Lancaster și alți ciumeți de aceeași teapă ce voiau să-i pună pe turci cu botul pe labele de la picioare. Mircea vru să atace primul oștirea otomană, că le era jupân, dar ducele de  Burgundia îi zise lui Sigismund că lui i se cuvine cinstea asta, nu pârlitului de valah, care e drept că dădea bine cu brandul, dar avea statut de invitat  nu de membru cu drepturi depline și, în definitiv, nici nu era de sânge albastru. Așa stând lucrurile, ducelui nu i s-a refuzat cinstea de a fi omorât primul împreună cu cei 6000 de oșteni ai săi care s-au orientat greșit în viață și, din prostie sau incompetență, l-au urmat și în moarte. Nici ceilalți participanți n-au avut o soartă mai fericită, că turcii odată porniți pe omor își făceau treaba cu simț de răspundere.
     Viteazul Mircea s-a retras împreună cu voievodul transilvănean Știbor în Valahia, văzându-și de treburile lui, altele decât cele ale închipuiților de occidentali. În 1397, valahul îi zdrobește pe turcii veniți să facă plajă pe malurile Ialomiței, iar în 1400 îi întâmpină pe vechii lui parteneri de tir, scrimă și echitație, care se întorceau plini de prăzi din Transilvania. De bucurie că i-a revăzut, Mircea i-a ucis aproape pe toți, din numeroasa armată scăpând doar vreo 3.000 de ciumeți mai iuți decât Gabriela Szabo. Așa ajunse Mircea un fel de ”Nașu-mare” al turcilor, lucru de care țin seamă îndeosebi fiii lui Baiazid.(...) L-a susținut pe Musa-Celebi, fiul lui Ilderim, să ajungă sultan și, după ce acesta a fost ucis de fratele său (tot așa cum și el îl decedase pe brotherul Suleiman), i-a acordat ajutor și lui Mustafa. Tot copil de pripas de-al lui Baiazid, tot un neisprăvit că, până la urmă, puterea este preluată de Mehmed I, care nu poate trece cu vederea  tupeul lui Mircea și se hotărăște să ia niște măsuri radicale. 90-60-90 avea destule în harem, așa că valahului îi pregăti o surpriză. Nu, nu pe Andreea Marin, că era promisă unui eunuc, mare maestru în arta masării călcâiului lui Ahile, ci vreo 80.000 de ieniceri și spahii înarmați până-n dinții fără niciun pic de carie, care se deplasaseră cu repeziciune spre Valahia pe ritmurile hitului ”Banii și fetele”. Dar Mircea, care avusese o grămadă de aventuri cu turcii, era uns cu toate alifiile, politica nu mai era pentru el decât o biată curvă bătrână pe care o întorsese în vremurile bune pe toate părțile. Așa că-l aburi pe Mehmed I că el e băiat de treabă, că nu-i mai arde de prostii, are și o vârstă la care nu-i șade frumos să se ia la hârjoneală cu toți tinereii și că ar fi mult mai bine să se ajungă la mica înțelegere balcanică. Sultanul îl crezu pe cuvânt, acceptă tributul, întări câteva cetăți de pe Dunăre cu otomani, luă ca amintire și Dobrogea și se retrase satisfăcut în plictisitorul său harem ca să-și mai omoare timpul.  Scăpat de osmanlâi cu diplomația (lucru de necrezut pentru vremurile acelea) voievodul își făcu inventarul domniei. Rătăci cu ochii minții ”din munți și până la marea cea mare”, își revăzu cei 32 de ani de domnie, cele două neveste care i-au dăruit cei patru urmași, și toate faptele pe care conștiința i-a dictat să le facă, din lipsă de preocupare, în slujba țării. Mulțumit, se apucă să sărbătorească Revelionul. Când se trezi din chilabau era deja 31 ianuarie 1418, dată la care trebuia să înghită gutuia, conform hotărârii istoricilor. N-avea niciun chef, mai ales că era zi de praznic (Vasile, Grigore și Ioan), dar n-avu încotro și decedă. Fu transportat cu arme și bagaje la mănăstirea Cozia, pe care o ctitorise, unde, într-un sarcofag cioplit în piatră, atât de mișto că-l făcu pe Viorel Cataramă să plesnească de invidie, își căută drumul spre nemurire. Și-l găsi că pe 5 februarie 1418, la Televiziunea Română liberă se anunță că Mircea a sosit, e în studioul mișcării de revoluție, și deja se face că lucrează...


CONTELE DE MONTE-CRISTO
24 septembrie 2017

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu