Copacii ne privesc uimiți
cum le-adunăm frunzele moarte,
ne facem trofee cu zimți,
semne dureroase de carte
Păsările-și întind aripile
să nu ne ucidă soarele-dezertor,
se ascund clipele
în cimitirul interior
Din tunelul fără ieșire, predestinat,
se aud strigăte nedeslușite;
cine a strigat?
a cui e gheara asta, iubite?
Se prăbușesc scările dinspre cer
înspre mare
înspre mare
Dintr-odată se face mai ger
și mai întuneric în Soare
Copacii mă privesc uimiți
și mă întreabă ce mai fac;
de-ai fi aici ai ști să-i minți:
tu ești umbra acestui copac
23 septembrie 2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu