Îngerii s-au sinucis iubindu-se

Refuz să-mi amintesc ce-a fost urât,
veneam dintr-o iarnă murdară,

desculț, pe cioburi flămânde călcând

c-o privire de fiară.

Nu-mi era teamă de nimic,

niciun zid nu era pentru mine prea mare.

Uitasem, iubito, că exiști

așteptându-mă în viața următoare

Lumina m-a izbit dureros de albastră,

mi-a căzut frica topindu-se.

Până când m-am dezmeticit

îngerii s-au sinucis iubindu-se

Fiarele au început dintr-odată să urle

amușinându-mi cenușa.
N-am mai auzit amurgul

trântind peste inimă ușa

Totuși, refuz să-mi amintesc scena morții;

Parcă erai îmbrăcată în pielea mea subțire

peste care ploua violent

cu deznădejdi și despărțire

Prin somn mi-ai întins un pahar de cucută 

și-am băut însetat, cu poftă de fiară,

iar printre noi curgea, ca un șarpe de fum,

iarna polară...

26 septembrie 2017