Atâtea răni recente te dureau,
complexele erau atât de grave,
să-mi amintesc de toate nu mai vreau
pe eșafodul inimii bolnave
Am construit din carnea ta, femeie,
povești nedemne de regine,
și-am încuiat poveștile c-o cheie
ce-am aruncat-o-n mările virgine
Și ne-am iubit cu-n fel de spaimă
tot pretextând că nu avem motive,
de-a-mprumuta pământului o haină
în toate iernile alternative
Și se prea poate că de-atâtea flori
ce au căzut în drumul către cer,
mă mai împiedic uneori
și mi se face în surâs mai ger
Dar nu-s suficiente ipoteze
de care să se lege Dumnezeu,
când va veni să te salveze
din labirintul sufletului meu
11 martie 2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu