Niciodată noi

Se-ntind tentaculele iernii între noi
ca șerpii vineți înspre Cleopatra,
și niciodată amândoi
n-om ridica din amintire piatra

Toți fluturi ne caută-n zadar,
iar inima, o forjă afumată,
va bate dinspre avatar
mai singură ca niciodată

În două ne vor rupe dinții nopții,
și lupii vor urla striviți în sânge,
sub pragul de moloz al sorții
sufletul gol în sine se va strânge

Din când în când, ostracizat în gânduri,
va coborî pe scările de fum,
în loc de aripi, sprijinit în scânduri,
un înger cu privirile de scrum

Îi va cădea o lacrimă murdară
în lutul dezmembrării de strigoi,
deșertul se întinde peste gară
și-n gara aceea, niciodată noi...


16 martie 2018