Într-o lume plină de regrete
scriu pe cer cu aripi de cobalt
cântecul din urmă, de egrete,
și deodată sunt atât de înalt
că îmi cere audiență astrul
rătăcit în spaima transparentă,
scriu cu roșu peste tot albastrul
cu un soi de disperare lentă
despre întâmplări ce ar urma să fie
zidite în pereții dintre noi,
că poate-ntr-un final de poezie
se va-ntoarce timpul înapoi
Mi se pare că-ntr-o altă eră,
pe când scriam pe trupul tău cuvinte,
ne-am încuiat în emisferă
cu un mileniu înainte
de-a ne iubi total, fără regrete,
fără greșeli în foaia de parcurs;
mai cântă uneori niște egrete,
dar nu mai e, iubito, de ajuns
11 martie 2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu