România este pe ultimul loc din Europa la respectul acordat profesorilor de către guvernanți, părinți și elevi. Lipsa de respect vine și din proasta salarizare, profesorii fiind situați în grilă puțin deasupra asistaților social. Sunt un fel de ultimele găini din aprozar. * Gina Haspel este prima femeie care conduce CIA. Tipesa e un fel de Viorica-Vasilica cu ADN american. Gurile rele zic că Gina Pistol Haspel ar fi o mare iubitoare de tortură. Ce-o să mai tragă de mușchii noștri! * Ați observat că Livache lucrează numai prin interpuși deoarece i-a șoptit o păsărică umedă că el ar fi un fel de Machiavelli de Teleorman? Și că toate marionetele au mustață, dar sunt agenți acoperiți ai Serviciului Român de Tragicomedie? De afacerile Teldrum s-au ocupat membrii formației Trio Hoțesc, dar la înaintare a fost băgat Melcul, că e mai bine protejat, în fața justiției, de cochilie. La Ministerul Afacerilor Murdare și-a trimis otreapa, pe Ciordache. În fruntea Cabinetului a cioplit, pe rând, câțiva Pinochio cu capul de lemn-tănase. La alegeri i-a scos la înaintare, cu picioarele înainte, pe veșnic pomeniții din cimitire. Dar și pe vii și pe cei care se cred vii i-a obligat să-și radă frâna de muci, ca să inducă în eroarea greșelii statul paralel. Doar pe Vasilica a trecut-o cu vederea, că prea îi stătea bine! * Întrebare întrebătoare: Oare numărul curvelor ajunse în diferite funcții depășește numărul curvelor politice sau este același? Facem abstracție de curvele masculine...* Din lipsă de activitate, Ludovic Orban l-a propus pe Klaus la Cotroceni, iar pe el la Palatul Victoria Social-Liberalismului de Cumetrie. Și, ca să îmbine utilul cu plăcutul, le-a ordonat subalternilor de prin județe să dea cu parul în PSD. Dacă nu vor trece de proba asta, nu vor putea să dea cu jula mai târziu, după ce vor ajunge la putere. Tradiționalul slogan al liberalilor, ”Drept la țintă”, va fi înlocuit cu mult mai modernul ”Direct pe cocoașă!” * Daea nu se mai oprește din mirare deși pe la apus de soare, Moș Ene, asasinul de la gene, vrea să-l omoare: ”Vine oaia cu zece kilograme de brânză, vine cu trei kilograme de lână. Ce darnică este!” Oile e darnice, nea Petrică, nimic de zis, numai că, după cum auzii eu niște colegi de-ai matale, crescători din tată-n fiu, profitul e mielul. Că piața internă e suprasaturată, iar exporturile sunt blocate. Așa că în loc să behăi de dimineață până seara și să ne tot spui că oaia ne dă lapte, brânză, fulgi, măsline și consiliere psihologică, mai bine ai căuta soluții pe piața externă. Lasă fluierașul de os, ce cântă duios și apucă-te de treabă! Și când spun treabă nu mă refer la fluierașul de fag. Care, evident, mult zice cu drag...* Călătoria în spațiu modifică în mod ireversibil ADN-ul uman, a descoperit NASA. Sper că n-au luat probe de la Petru Daea. El a ieșit doar în spațiul mioritic. După ce și noi am cercetat datele NASA, am ajuns la concluzia că după o asemenea ieșire la iarbă verde, pe Marte sau în Mărginimea Sibiului, deștepții se mai deșteaptă o tură. Numai politicienii rămân cum au fost. * Specialiștii de la Ministerul Turismului și Prostiei promovează fără jenă România profundă pe la târgurile internaționale. Ultima ispravă a fost afișul în care un burtos cu tricoul ridicat deasupra buricului își ținea dovleacul în mâini fiindcă uitase drumul către butoiul cu zeamă de varză. Zadarnic răsunau manelele în boxa uriașă agățată de peisaj, turistul nu-și mai putea ridica dovleacul din căușul palmelor. Instantaneul părea surprins la o tabără de vară a unui partid politic cu ceva dare de mână. Negreșit că după o asemenea promovare, turiștii vor da năvală. În alte țări. * A dat colțul și Stephen Hawking, tipul pe care omenirea umană îl considera cel mai deștept om după mapamondul lumii globului pământesc (după măndel, ca să fim corecți până la capăt). Deși la momentul îmbolnăvirii sale i s-a spus că mai are vreo trei ani de trăit, a supraviețuit 50 de ani verdictului medicilor. Și s-ar putea să ne mai bântuie multă vreme întrucât cererea apropiaților de a fi primit în audiență de Dumnezeu i-a fost respinsă. Rezoluția a fost foarte succintă: ” Spuneți-i domnului Hawking că nu exist! Să cânte la altă masă sau, dacă-i este mai la îndemână, să treacă în altă dimensiune. ” * Un bărbat din Vaslui (da, ce vă mirați așa?), declarat mort în urmă cu doi ani, a pierdut recursul pentru anularea actului de deces întrucât n-a depus cererea la timp. Dacă era mort i-ar fi fost cam greu s-o depună, dar fiind destul de foarte viu nu i s-a părut important. Instanța nu s-a lăsat impresionată de faptul că mortul vorbea mai bine decât oricare politician din acea zonă crepusculară și s-a uitat la el ca la un decedat mortal. Măi, mânca-v-aș ochii: ce justiție e asta? Justiția nu trebuie să fie un act birocratic, ci o formă de restabilire a adevărului. Vă imaginați câte nedreptăți se fac zilnic sub masca respectării legii? Tot sistemul de distribuire a dreptății trebuie regândit. Absurdul n-are ce căuta în actul de justiție, iar un judecător n-ar trebui să aibă posibilitatea de a da o sentință nedreaptă pe considerente administrative. Nimeni n-ar trebui să câștige un proces numai pentru că celălalt n-a avut posibilitatea să se apere, indiferent de motiv. Până și bărbații din Vaslui au dreptul să fie vii, în ciuda a ceea ce se spune despre domniile lor. Asta numai dacă nu te împușcă pe stradă vreun milițian de rit nou, cum s-a întâmplat deunăzi, numai pentru că așa a văzut el în filmele americane cu proști. Dacă acel zevzec cu caschetă vroia să împuște pe cineva, putea să-l lase în pace pe acel tânăr teribilist - nepotul fostului șef al Biroului Rutieră din oraș - și să dea o mână de ajutor justiției vasluiene. Că, se știe, și la Vaslui, prostia și justiția merg mână în mână. * ”Noi îl numeam pe Dragnea ”chelnerul statului de drept” Venea tot timpul cu cadouri și cu porcul”, dezvăluie Victor Ponta aspecte esențiale ale modului în care a fost elaborat programul de guvernare-înșoricizare. Ceva nu se leagă. Cum naiba venea ”cu porcul”. Deși Dragnea pare în stare, nu credem că venea cu același porc. Din obișnuință, domnul Ponta minte. * Finlanda e țara cu cei mai fericiți oameni din lume, pe când România înoată pe la jumătatea clasamentului. Bine, ei îl au la dispoziție și pe Moș Crăciun. Eu zic să se bucure până nu ajung și la ei (h)ai noștri c-or s-o cam rupă-n fericire. * Scandalul Ghiță nu e altceva decât o răfuială între borfași. De la ce s-au luat? De la bani, că doar nu de la principii. Toți cei implicați - curve politice, afaceriști veroși, procurori primitivi, linge-blide - sunt niște bagabonți. Telespectatorii n-ar trebui să empatizeze cu niciunul dintre ei, ci ar trebui să le facă o baie de scuipați. Uite, pentru a da un bun exemplu de cetățean responsabil, promit să-i dăruiesc o pereche de palme primului consumator de șorici care-mi iese inoportun în calea pixului. Ho cu tata, ce vă-nghesuiți așa?! Ghiță, dă-te la o paișpe că aici nu-i licitație publică! Lasă-l întâi pe puță verde ăla de Cristoiu, că vreau să-l întreb ceva: Maestre, dumneavoastră chiar sunteți prost sau vă prefaceți? * Ca de obicei, pe 15 martie, fiii ploii din Harghita și Covasna s-au șters cu Constituția României la sistemul de operare. Posesorii de uitătură rea au arborat steagul Ungariei la Sfântu Gheorghe, Miercurea Ciuc și prin alte locuri supuse deromânizării, și au sărbătorit alipirea Transilvaniei la Ungaria (la 15 martie 1848) cu un entuziasm demn de o cauză mai bună. Pentru trebușoara asta, debilul stat român i-a mângâiat pe creștet cu câte o amenduță simbolică. Periculoase vremuri trăim, dacă orice borfaș, cunoscut consumator de șaormă cu de toate direct de sub șaua calului, ne poate umili în văzul lumii, în casa noastră. Să le răspunzi acestor nerecunoscători cu-n scuipat bine țintit între felinare, e prea puțin. Să-i pui la uscat în bătaia vântului, li se flutură. Să-i trimiți la origini, în fundul Asiei, e prea costisitor. Și atunci ce mai rămâne? Îi scoatem din Parlament și-i mânăm spre pustă sau ascundem gunoiul șovin la Kelemen sub fustă? Vorba lui Hamlet de la Toplița: asta-i întrebarea. * Tibi Ușeriu a câștigat pentru a treia oară consecutiv și la rând Ultramaratonul Arctic. O bagatelă de 617 km, la -30, -50 de grade Celsius. În șapte zile și câteva ore cazul a fost rezolvat. După ce ai stat zece ani la țuhaus, pentru jaf armat, în Germania, să ieși la o plimbare înspre Polul Nord e floare de ger la ureche. Secretul reușitei este foarte simplu: organizatorii i-au șoptit, ca din întâmplare, că dincolo de linia de sosire sunt câteva magazine de bijuterii. Cică nici câinii zăpezii nu s-au mai putut ține după el. * Tot așa de greu s-a ținut și Adi Sfinteș de Iancu de Hunedoara prin „Istoria necenzurată a românilor”, că și ăsta se ghida după principiul gicăpetrescian ”azi aici, mâine-n Balcani!” * ” Ioan Corvin sau Iancu de Hunedoara, după cum îl cunosc cei mai simpatici cetățeni, a fost un zăpăcit. Fiu al lui Voicu, cneaz român ce primise drept recompensă pentru vitejia sa domeniul Hunedoarei (în 1409) de la Sigismund, regele Ungariei, a luat-o razna de mic. Născut din eroare în 1407, a considerat că, pentru vremurile pe care le trăiește, cartea nu e necesară, așa că nu s-a mai obosit s-o învețe. În felul acesta a evitat multe bătăi de cap și a dormit liniștit pe spada sa. Că hunedoreanul cu asta s-a ocupat de tânăr: cu bătaia. Îi frigea urât pe toți de-l supărau, dădea, cum se spune între băieții de bani gata, ora exactă, indiferent de meridianul pe care se afla. Setea de aventură l-a făcut să slujească mai mulți stăpâni de naționalități diferite, dar care-l plăteau boierește pentru talentul înnăscut de a-și răpune cu repeziciune dușmanii. I-a servit pe Ștefan Lazarevici, pe Ujlaki, pe episcopul de Zagreb, pe Filip, ducele Milanului și pe regele Sigismund. Întors din peregrinările sale cu destulă valută la teșcherea, Iancu îl împrumută în repetate rânduri pe Sigismund, ba și pe urmașul acestuia, înfumuratul Albert. Drept zălog primește diverse districte, orașe și sate, printre care Coimiat, Bodrag, Șoimuș, Buruieni, Nevoieși și Boșar.
După moartea fratelui său, în luptele cu turcii din 1440, Iancu devine singurul proprietar al acestor ținuturi. Bogat și plin de faimă, avansează din funcția de ban al Severinului în cea de comite al Timișoarei și voievod al Transilvaniei (1441). După care, în anul 1446, în urma morții regelui Vladislav întâmplată la Varna, ajunge guvernatorul Ungariei, pe perioada minoratului lui Ladislau Postumul. În 1452 demisionează dar, în compensație, primește districtul Bistrița și alte danii regale. Așa se face că spre sfârșitul vieții Iancu avea o avere mai mare decât Bivolaru, Cataramă, și alți eroi celebri ai luptei cu conturile băncilor româno-turcești. Ale lui erau 28 de cetăți, 87 de târguri și orașe și peste 1000 de sate. În condițiile astea își permitea Iancu, numit căpitan general al Imperiului, să întrețină o puternică armată personală de mercenari, de toate națiile și orientările sexuale. Toată averea și toate demnitățile le-a dobândit în timpul liber, că în 90 la sută din viața sa el se bătea oriunde, oricând și cu oricine.
În ultimii 20 de ani ai existenței sale făcuse o pasiune colosală pentru turci, pe care i-a împrăștiat la Semedria (1437) ori pe Dunăre (1441). În 1442 e distracție mare. Mai întâi, la Sântimbru, pașa Mezed îi demonstrează că turcii nu sunt chiar figuranți după cum vorbește lumea, pentru ca numai după patru zile (22 martie), Iancu să-și ia revanșa lângă Sibiu. Supărat rău, îl face praf pe Sehhabedin, beglerbegul Rumeliei, la Porțile de Fier, iar grosul armatei dușmane îl termină pe Ialomița, luând , așa cum îi era obiceiul, și o pradă uriașă (2 septembrie). În anul următor întreprinde o expediție la sudul Dunării încununată de succes. Se încheie o pace absolut avantajoasă pentru Ungaria, pe zece ani, dar pe regele polon Vladislav îl mănâncă-n șaua calului și hotărăște să-i alunge pe turci din Europa. Socoteala de acasă nu se potrivește niciodată cu cea de la război așa că regele decedă pe câmpul de luptă, la Varna (1444). În 1448, la Câmpia Mierlei (sau Kossovopolje), creștinii conduși de Iancu o luară în barbă rău de tot, fiindcă aliatul lor, albanezul Skandenberg, n-a ajuns la timp cu armata sa. La întoarcere, Iancu e prins de Gheorghe Brancovici, despotul sârb, și eliberat după două luni, dar numai în condițiile semnării unor clauze umilitoare. Iancu nu uită și nu iartă, prin urmare îi confiscă acestuia proprietățile din Ungaria și întreprinde în 1450 o acțiune de pedepsire. Până la urmă se împacă (în 1451) în baza principiului că românii și sârbii s-au avut întotdeauna ca frații vitregi. Ultima mare ispravă a hunedoreanului s-a întâmplat la Belgrad, în 1456, când a obținut cea mai importantă victorie împotriva lui Mahomed al II-lea (la 22 iulie). Din nefericire, la numai 49 de ani, pe Ioan Corvin l-a tăiat ceva la burtă și, culmea culmilor, nu era un obiect ascuțit ci era ciuma pe care o cărau turcii după ei pe oriunde aveau ceva de lucru. Așa se face că, în tabăra de la Zemun, înghite gutuia marele viteaz. Jelit de toată Creștinătatea care-l privise atâta amar de vreme cu frică, respect și admirație , a fost înmormântat la Alba-Iulia iar pe piatra funerară i-au scris, cu dalta: ” S-a stins lumina lumii”. Mișto, nimic de zis. În urma sa au rămas cei doi copii, Ladislau și Mateiaș. Primul, care avea toate însușirile tatălui său, a fost ucis din ordinul regelui ce se temea că-i ia tronul, la 16 martie 1457, după a patra lovitură de secure a călăului. În fața acestei totale lipse de profesionalism mulțimea s-a revoltat, iar regele a fugit la Praga unde avea să dea colțul curând fiind otrăvit. La tronul Ungariei erau mai mulți candidați, însă Mihai Szilagy, cumnatul lui Iancu, în fruntea a 20.000 de soldați, îl impune pe Mateiaș care n-avea decât 15 ani. Acesta, aflat sechestrat la Praga, își răscumpără libertatea cu 60.000 de ducați și cu promisiunea că o va lua de soție pe Caterina, fiica lui Podjebra, păzitorul său.
Despre relațiile lui Iancu cu țările române ați aflat destule din lecțiile trecute. Știți, așadar, că-n acea vreme domnii moldavi sau valahi nu cârâiau în fața hunedoreanului care le schimba automat locul de muncă după cum i se părea lui că-l ascultă sau nu. Pe unii care se credeau mai șmecheri decât el îi omora de-a dreptul (cum s-a întâmplat cu Vlad Dracul și cu Vladislav al II-lea), iar pe alții, mai tolomaci, îi pedepsea și mai aspru: îi însura cu rudele lui. Totuși, nu megea cu cruzimea până la capăt și-i rostuia cu femeile din familia sa, nu cu bărbații, că ăștia cam decedau pe nenumăratele câmpuri de luptă. Că Iancu, săracu, era plin de calități, dar avea și niște surori și nepoate balcâze de nu se uita la ele nici dracu fără să se înfioare. Dar el a considerat că sunt bune pentru alde Petru al II-lea ori Alexăndrel, cărora le dădea femei de viță foarte veche, dar le lua la schimb câte o cetate, cum ar fi, de exemplu, Chilia. Una peste alta, Iancu a fost o personalitate mișto a Evului Mediu, că altfel nu-l numea papa de la Roma, Calixt al II-lea, ”atletul cel mai puternic-unic-al lui Hristos”. Parțial a avut dreptate. Că nimeni nu-l întrecea pe Iancu la scrima cu umbra, aruncarea suliței în pieptul turcilor, ori fuga după sau de dușman. Greșeala papei a fost că a folosit termenul ”unicul”. Asta-i blasfemie! Păi spuneți voi, fraților, se poate compara atletul Iancu de Hunedoara cu Gabriela Szabo?”
CONTELE DE MONTE-CRISTO
18 martie 2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu