Toamna cade ca o ghilotină,
taie drumurile îndărăt,
ar mai fi nevoie de lumină
să scăpăm din marele complot
E târziu de lume inocentă,
țes păianjenii melancolii,
evadat din viața indecentă
sângerez în cioburi-poezii
Roțile dințate putrezesc în oase,
mărunțesc tăcerile de var,
gânduri de zăpadă, nemiloase,
sparg de suflet ultimul pahar
Se aud cocorii plagiind
țipătul ucis de depărtări,
mâna prin retină o întind
să aprindă-n frunze lumânări
Cade ghilotina fără milă
peste ultimul demers sublim,
aruncați de spaime sub șenilă
am uitat din nou să ne iubim
Ne rămân doar umbrele pe chip
ceața răscolește Hiroshime,
se îneacă sufletu-n nisip
căutându-și trupul în ruine...
22 octombrie 2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu