Iubirile de toamnă ostracizate-n vise,
cu sânge-s scrijelite pe ușile închise,
nici amintirea primă nu mai păstrează gânduri
de vânturi spulberate, împachetate-n scânduri
Din nevăzut coboară pe scări de oase ninse
aceiași îngeri stranii din visurile stinse,
își caută perechea printre copacii goi,
nu și-o găsesc fugindă pe scările din noi
Cărările demulte se-ntind din ochi spre tâmple,
întreaga emisferă c-o lacrimă se umple,
corăbii trec absente spre ultimul lor țărm
și-n noaptea fără capăt toți îngerii adorm
În carnea mea făptura-ți de zee nenăscută
se-ntinde ca un șarpe pe-o frunză de cucută,
păianjenul uitării își țese-n suflet pânza
și cântă-n gol orchestra, și-n suflet pică frunza...
3 octombrie 2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu