Când plânge Dumnezeu pe drumuri ninse
coboară din retină amintiri,
toți cei învinși, zdrobiți de neînvinse,
nu-și mai găsesc în inimă zidiri
Și-atât de tare doare infinitul
că nu mai știi cărările invers,
clepsidra a-nghițit de tot nisipul,
ești singur și-i târziu în univers
Numai amurgul rezemat de stele
s-a strecurat prin frunzele căzând,
și-n lacrima ce curge printre ele
nu a văzut un albatros murind
Nu a văzut că-n colțul meu de cer
luminile înălțării au fost stinse,
și s-a făcut în suflet tot mai ger
și plânge Dumnezeu pe drumuri ninse
5 octombrie 2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu