UNEORI, TE CERT...

Uneori, singur în noapte,
vorbesc cu tine
și te cert
pentru toate lucrurile 
pe care nu le-ai putut face,
pentru toate amăgirile
și-nțeleg 
de ce nu-ți ridicai
niciodată
din țărână privirile

Ce păcat!
Am fost atât de sincer, 
că nu-mi ajunge trupul 
să sânger

Nici sufletul nu-mi ajunge,
inutile-s zidirile;
uneori,
în noaptea nesfârșită,
mă strivesc amintirile

Printre lacrimi 
de înger proscris
sar barierele 
drumului interzis

Mă cert,
dar
nu pot să mă iert

Mi-am promis
să nu mă întorc 
din viață
în vis

Totuși, 
mi-am deschis inima-n care păianjenii
țesuseră pânze,
măști de fum,
și-o toamnă zbătându-se-n frunze


Nu mi-a fost teamă
când m-au străpuns gloanțele,
când mi s-au pus în suflet
mai multe pietre 
decât poate un fluture duce,
nici măcar când speranțele
au fost răstignite pe cruce

Am mers mai departe
în mine zidit
până când îngerul a zburat
și-am murit

Uneori, în noaptea vieții mele,
vorbesc cu tine
și te cert
pentru tot ce-ai făcut
și pentru tot ce n-ai putut face
Tu nu spui nimic,
întunericul tace...

26 octombrie 2019