Îmi ești pierdută și îmi e de-ajuns,
doar noaptea de pe urmă-i mai aproape
decât acel ecou fără răspuns
al lacrimii lovindu-se de pleoape
Îmi port stigmatul de a fi închis
într-un suport de așteptări neclare,
în jur e-un gol de nedescris
și se topesc oglinzile murdare
N-am deocamdată nicio vârstă,
nu pot îmbătrâni pe-această sferă,
fereastra-n zid e-așa de-ngustă
că nu mai bate-n ea nicio himeră
Doar uneori când fluturii pe ape
se îneacă-ntr-un mister de nepătruns,
convins că infinitul o să-mi scape
aud acel ecou fără răspuns...
13 mai 2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu