joi, 6 mai 2021

PRIN IARBA ÎNALTĂ

Cum simte trupul meu aerul plecând

cu tine odată, 

din mine smulgându-ne

pe mine și pe tine,

laolaltă!


Nu rămâne în urmă nimic,

doar rănile sângerânde amintesc

de unde până unde

am avut curajul

să te iubesc


Frânturi de inimă

acoperă iarba invadată de melci

prin care desculță 

adeseori treci


Și se face târziu, 

și se face apus

și nu mai rămâne nicăieri

vreun surâs


Numai trupul meu de aer lichid

se scurge în vid

prin iarba înaltă

cu mine și cu tine laolaltă...


6 mai 2021

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu