O tăietură adâncă trecu prin inima de zăpadă,
din ambele sensuri veneau mașini în viteză,
era inevitabil să nu devenim o grămadă
de fiare, striviți între concluzie și ipoteză
La amiază soarele a zâmbit dinadins
cu un fel de condescendență surprinzătoare;
ochiul meu ca un arc s-a întins
spintecat de o rază de soare
Tu ai răspuns cu o timiditate bine jucată
și de atâta falsă inocență
luna a devenit o lampă pătrată
sub care nimeni nu cerea clemență
Nimeni nu voia să scape din îmbrățișare;
sângele amestecându-se în zvâcniri dureroase
curgea încontinuu spre mare
din grămada abandonată de oase...
20 mai 2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu