MI-E PLIN DE TINE SUFLETUL

Mi-e plin, atât de plin de tine sufletul

că dacă-l verși într-un ocean n-ai supraviețui

Mi-e plin, atât de plin tine cântecul 

pe care îngerii suavi vor dănțui

Pe rugul nins de flori și umilințe

mai ard mocnit vechi dezertări grotești,

zeu al tăcerii și al elocinței

aștept definitiv să mă iubești

Noi ne-am iubit, așa de mult am scris

ce-a fost să fie magică poveste,

și am căzut din viață-n vis

căci vis mi-ai fost și ce mi-ai fost îmi este

Minciuna c-ai plecat în zări albastre

pe unde fluturii se-ncuie cu zăvoare,

e doar pretextul destrămării noastre

printre mirări și semne de întrebare

Că te-am iubit cum nu se poate scrie

o știi atât de bine, draga mea,

și dacă pleci, cândva, din poezie 

întoarce-te în ceașca de cafea

10 august 2025

MY SOUL IS FULL OF YOU

My soul is full, so full of you,
that if it spilled into an ocean, you would not survive.
My song is full, so full of you,
that gentle angels will dance upon it.

On the pyre snowed with flowers and with humbleness
still smolder old grotesque desertions,
god of silence and of eloquence,
I wait, once and for all, for you to love me.

We loved, we wrote so much,
what was meant to be became a magic tale,
and we fell from life into dream,
for dream you were, and what you were, you are.

The lie that you have gone to blue horizons,
where butterflies lock themselves away with bolts,
is only the pretext of our unraveling,
among amazements and question marks.

That I loved you as no words could ever write
you know so well, my dearest,
and if you ever leave, one day, from poetry,
return into my cup of coffee.

August 10, 2025

ME TENGO EL ALMA LLENA DE TI

Me tengo el alma llena, tan llena de ti,
que si la derramara en un océano, no sobrevivirías.
Me tengo la canción llena, tan llena de ti,
que sobre ella danzarán los ángeles suaves.

En la hoguera nevada de flores y humildades
aún arden, latentes, viejas deserciones grotescas,
dios del silencio y de la elocuencia,
te espero, definitivamente, para que me ames.

Nos amamos, tanto escribimos,
lo que debía ser se volvió un cuento mágico,
y caímos de la vida en el sueño,
pues sueño fuiste, y lo que fuiste, eres.

La mentira de que partiste hacia cielos azules,
donde las mariposas se encierran con cerrojos,
es solo el pretexto de nuestra descomposición,
entre asombros y signos de pregunta.

Que te amé como no se puede escribir
lo sabes tan bien, amada mía,
y si algún día te vas de la poesía,
regresa a mi taza de café.

10 de agosto de 2025