TRISTEȚEA ALBASTRĂ

Când o să mă întorc în mine însumi, 

nimeni nu va ști cum am fugit din plânsu-mi

Poate va ploua, poate, totuși, va ninge,

rugul inimii poate se stinge

Ultimele întrebări din sufletul obosit

încă dor îngerii rătăciți prin fânul cosit,

tristețea albastră e leacul din zori

când umbli desculț printre flori

Muzica singurătății e așa de liniștitoare,

corabia cu fluturi nu se îneacă în mare

Nu-mi sfărâma inima, nu-mi spune adio, nu,

undeva, cândva, vom fi din nou eu și tu!

Poate câteodată am adormit pe un nor și am visat,

poate sufletul tău nu m-a strigat

Nu mai știu ce să cred, cad o mulțime de stele

prin noroiul de sub tălpile mele...

22 august 2025

Blue Sadness

When I return into myself,
no one will know how I fled from my weeping.
Perhaps it will rain, perhaps, after all, it will snow,
perhaps the fire of the heart will cease to glow.

The last questions of a weary soul
still wound the angels straying through the mown hay.
Blue sadness is the cure at dawn
when you wander barefoot among flowers.

The music of loneliness is so soothing,
the ship of butterflies does not sink in the sea.
Do not shatter my heart, do not say goodbye, no —
somewhere, someday, we will be again, you and I!

Perhaps at times I fell asleep on a cloud and dreamed,
perhaps your soul never called out to mine.
I no longer know what to believe — a shower of stars
falls into the mud beneath my feet…

August 22, 2025