Până evadăm din stalagmite

Poate până mâine-ai să mă uiți,

noaptea asta e atât de lungă!

poate-ai să fugi atât de repede

că sufletul meu nu va mai putea să te ajungă

Poate până îngheață apele ce ne leagănă acum

n-o să-ți mai amintești cine sunt

și-o să-mi risipești cenușa 

în vânt

S-ar putea să te uit, așteptând o ninsoare

de îngeri plecați în voiaj de plăcere,

doar o umbră înșelătoare

se va scurge cu spaimă prin frig și tăcere

Și poate își va întinde brațele iarna

printre înfrigurările risipite,

privindu-ne-n ochii schimbători

până evadăm din stalagmite

Vor veni îngeri și vor bea din paharul de lut

picăturile noastre de inimă rece,

ne vor crește aripi și vom zbura

chiar dacă un tren peste suflet va trece

Nici nu mai contează dacă până mâine ai să mă uiți,

noaptea asta e atât de lungă!

Cât ai fugi prin viața înșelătoare

de fiecare dată are să te-ajungă...

13 ianuarie 2017