Ca o coajă de nucă, sufletul
plutește pe mare,
se izbește de valuri
până dispare
Uneori, reapare
cu noaptea în clonț.
Ca o coajă de nucă, sufletul,
străbătut de glonț,
sfâșiat de colții nemiloaselor fiare
plutește-n uitare
9 august 2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu