Ea a plecat pe mare cu prea-plinul,
a luat himera-ntreagă și-a lăsat
în urmă întristarea și veninul,
când în neant va înflori pelinul
nimic nu va mai fi cum am visat
Cresc algele în gânduri noroioase,
se-mbracă-n verde nunțile de pești,
culoarea nopții-a coborât în case,
se zbate neputința-n oase,
nici nu mai știi pe lume cine ești
În Troia, sunetele mării
s-acoperite de-întâmplări demulte,
la marginea ființei dezertorii
aruncă-n cerul gol cocorii,
dar nu e nimeni să-i asculte
Calul troian n-a putrezit pesemne,
hrănit cu vechi iluzii și chemări,
Ulise se sfiește să-l îndemne
să lase în ființă alte semne,
cifrate-n vechile scrisori
La-ntoarcerea din marele război
mai multe mări vor complota-n amurg,
ne-om cufunda ca nuferii-n noroi,
redevenind, plecata mea, strigoi,
amestecați cu spaimele din burg
Așa se va-ntâmpla, nu-i nicio șansă
să se încalce foaia de parcurs,
din Troia inimii, nearsă,
toți îngerii intrați în transă
ca șerpii gri prin dezertări s-au scurs
Nu-i niciun val capabil să întoarcă
plecările vremelnice din mine,
nu-i loc pentru-amândoi pe-aceeași arcă,
tot universul complotează parcă
să nu ne fie niciodată bine...
18 august 2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu