De unde vine durerea asta sfâșietoare?
Cerul e atât de albastru, înlăuntru e soare,
nicio pasăre de pradă prin sânge nu trece
și totuși durerea nu vrea să mai plece
E liniște-n goluri și plouă-n Sahara
dar tot nu dispare din gusturi amara
risipire a zilei ce pleacă oriunde,
de mine, la tine-n ființă se-ascunde
Din ochi cade-o ploaie ce biciuie ora
și parcă sunt țintă de lut tuturora,
numai tu, rezemată de sufletul meu,
poți veni și pleca curcubeu
Și aduci leacul ce poate să vindece
ori de câte ori spaimele vor să spintece
ce-a mai rămas din sufletul-zdrențe,
din îngerii noștri sar splențe
O s-apară amurgul și-n brațe m-o strânge,
n-o să audă nimeni tăcerea cum plânge,
nimic nu va rămâne din hemoglobine
pe drumul interzis ce curge-nspre tine
Mă-ntreabă-ntunericul croncănind ca un corb:
în cine se-ascunde lumina de orb?
Cerul e atât de albastru, în tine-i un soare,
de unde vine durerea sfâșietoare?
11 august 2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu