O taină va rămâne și-n taină ne-om petrece
ce-a mai rămas din viață până-n ultima zi,
prin suflet Groenlanda ca o cămilă-mi trece,
cetățile-n ruine se-ngroapă-n poezii
Nu-i loc destul în lume să ne cuprindă-n sine,
întâia dezmierdare e hrană pentru pești,
pe scaunele goale ce se-odihnesc în tine
abia se mai târăște o carte de povești
Cohortele de fluturi au navigat pierdute
spre insule-ncuiate cu lacăte de-argint,
cad înserări zdrobite pe vechile redute,
acorduri de vioară se pierd în labirint
Ți-aș spune bună seara, dar mi-ar răspunde zidul,
păianjenii din lacrimi se mută pe tavan,
își țese în oglindă eternitatea, ridul,
și-mi bate universul în suflet cu-n ciocan
Se pare că pe mare furtunile-s stăpâne,
prin sânge navighează corăbii de bazalt,
în urmă doar nisipul plecării va rămâne
și unul dintre noi, pierdut din celălalt
20 august 2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu