PANSAMENT

Eu nu-s decât un pansament pentru dureri,
pentru văzduhuri repede înecate,
și dintre atâtea zile blestemate
mă va lovi întotdeauna ieri

Cu vânt pansez cenușa indiviză
să nu mai sângereze niciun dor,
mi-e teamă c-am să fiu un nor
închis de spaime-n ultima banchiză

Se poate să se întâmple ca-ntr-o gară
în care trenuri nu mai vin demult,
să stau cu tine-n brațe, să te-ascult,
până va curge sângele din seară

Atunci, febril de iernile din noi,
am să schiez prin suflet pân la tine,
să văd dacă exiști și-ți este bine
și de ne doare timpul pe-amândoi

Și se prea poate să îți fie sete
și n-am de unde stele să-ți ofer,
e-așa de singur colțul meu de cer
în care locuiesc numai regrete

Și totuși, dacă te rănești în cuget,
și-ți curge noaptea putredă-n retină, 
întinde mâna pală spre lumină 
și puneți pansamentul peste suflet

Ține-l acolo, fă-te bine, 
și poate niciodată n-o să te mai doară
privirea grea ca pietrele de moară,
ce-a sângerat, pansându-te pe tine....

17 august 2019