Aud cum viitorul mă recheamă
să fiu soldat al timpului trecut,
iubita mea, să nu îți fie teamă
când ai s-auzi bocancii de recrut
cum calcă printre cioburi sângerânde
pe unde m-am rănit copil fiind,
fir de nisip zdrobindu-se de unde,
voi ști să cânt, definitiv murind
Nu se întorc din vremuri clandestine
vechi curcubeie înecate-n flori,
și s-a pierdut și drumul către tine
pe care înflorisem uneori
Dar nu a fost să fie să trăim,
alături, pe o stâncă plutitoare,
e inutil îndemnul să iubim,
corabia de fluturi s-a înecat în mare
Poate cândva, pe insule amare,
nisipul se va-ntinde să sărute
picioarele-ntr-o ultimă-ncercare
de-a da un sens iubirilor pierdute
Și-n urma noastră va rămâne
o întâmplare dinadins trucată,
ce s-a pierdut în dezertări antume
și n-o să se întoarcă niciodată...
23 august 2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu