Rămâi ce ești, ce-ai fost întotdeauna,
nimic mai mult, dacă ți-am fost puțin,
când s-o așterne peste suflet bruma,
aș vrea de mână să te țin
Până atunci, tot navigând pe mare
spre insule-ngropate în smarald,
va răsări-ntre noi același soare
sub care vieți îndepărtate ard
La miezul nopții, coborând din vise,
mă vor seduce îngerii plecați,
pe-un colț de suflet, cu zăpadă scrise,
vor plânge între noi munții Carpați
Și dacă vrei de mână să mă ții
când stelele din mine vor cădea,
e imposibil să mai știi
că ai plecat, uitând, iubita mea...
25 august 2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu