Nu mai locuiesc în visul meu,
spaimele merg alăturea de mine,
ploi nesfârșite, fără curcubeu,
pe drumul imposibil spre tine
Mortul a plecat să se plimbe pe Marte
și-a lăsat doar umbra să plutească în gol,
aproapele meu e departe;
dureri răscolite, nămol
Inutile sunt zilele, noaptea-i povară,
sfâșie cu ghearele ecoul, retina,
mă soarbe aceeași băutură amară,
și-n mine se-ncuie cu-n lacăt lumina
Ferestrele se trântesc de gândul diform
(ce-ar fi fost de-aș fi fost Dumnezeu!)
crește-n retină un monstru enorm
și m-alung din visul niciodată al meu
30 august 2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu