Am tăcut. Prea mult am tăcut.
Adevărul n-a mai avut susținători.
A început să umble printre cioburi de lut,
printre pietre ascuțite de muritori
Trupul îi este o rană deschisă,
ochii i-au fost scoși cu ciocul de corbi,
orbecăie ca o cârtiță înlăuntru-i închisă,
se izbește cu capul de orbi
Mulțimile s-au simțit deranjate de vorbele grele
și au cerut să fie scos din cetate
Acum orbecăie ele
și nu înțeleg de ce nu se face dreptate
A fost elaborată legea sperjurului
prin care vor fi condamnați toți acei
ce vor vorbi în numele adevărului;
vor fi sfâșiați în piață de farisei
Și eu am tăcut, încuindu-mă-n carte,
mi se făcuse lehamite de lașii din jur,
abonați pe viață și pe moarte
la ingratitudine și sperjur
A plâns adevărul și m-a rugat întruna
să-l mai scot încă o dată din hrube,
să ridic sabia și să lovesc minciuna
până-i dezvălui nonsensurile crude
Pregătiți-vă să ascultați ce vă spun
în aceste vremuri de coșmar:
nu vor fi simple poeme de fum,
va fi un act revoluționar!
A rosti adevărul e un act de curaj
pe care nu-l fac decât oamenii drepți,
rănile vor durea, veți intra în sevraj,
dar veți redeveni înțelepți
Așa că nu trageți concluzii pripite,
am tăcut sătul de replicile proaste,
m-au călcat în copite caii de fum
căutând un alt comandant pentru oaste
6 noiembrie 2025
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu