Mult prea târziu devenim
ceea ce am fi putut fi de la început,
dar n-am avut curajul să fim
vinul ce se zbate în vase de lut
Abia acum înțelegem amurgul
și plecările cocorilor în destin,
nu ne mai apasă Demiurgul
dacă întârziem pe planetă puțin
Numai sângele se revarsă în noi,
circulă doar pe sens interzis,
desculți alergăm prin noroi
căutând un alt paradis
Și totuși e mult prea târziu să ne fim
umbre, ecouri, lumină albastră,
și parcă ne temem să iubim
frumosul din inima noastră
15 noiembrie 2025
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu