Tristețe pretutindeni, doar oameni obosiți,
pătrunși de grija fugii după pâine,
popor de îngeri osândiți
ce-așteaptă de-o eternitate un nou mâine
Că ieri a fost ucis de timpul crud,
iar azi abia-și târăște pașii,
de la Constanța la Aiud
se-aud cum strigă nevoiașii
Această țară e condusă prost
de leprele îmbrăcate în Armani,
n-o să mai fim vreodată cum am fost
”Dar cum am fost?” Se-ntreabă șobolanii...
Verdicte dau justițiarii-n proză
și-n versuri câteodată, disperați,
de-atâta înstrăinare și nevroză
se zbat izvoarele-n Carpați
Pe unde sunt haiducii să revolte?
Strămoșii-s încuiați în colivii,
modele stranii vor ca să importe
cei ce pretind că-s fii de Românii
Aceste revoluții planetare
nu au nimic cu neamul nostru sfânt,
amestecul de lideri și popoare
ne-a îngrădit și dreptul la cuvânt
E mult mai simplu să redevenim
ce-am fost predestinați de Dumnezeu,
popor de oameni demni, și să iubim
eșarfa unui curcubeu
ce mărginește raiul pământesc
de câte ori din sânge plouă,
să umble neamul românesc
desculț prin boabele de rouă...
17 noiembrie 2025
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu