De atâta ploaie norii nu au lacrimi,
de-ar vrea să plângă s-ar împrumuta;
pe unde ești pierdută, draga mea,
unde te poartă proprile-ți patimi?
Noroiul crește ca o metastază,
de suferință nu mai pot scăpa
cei ce-au plecat prin lume undeva;
nu mai străbate timpul nicio rază
E parcă un sfârșit de lume prevestit
de cei ce nu mai cred în astre,
de atâtea ploi absurde și dezastre
și sângele în vene a ostenit
Se mai aud în depărtare norii
cum cheamă la război doar oameni vii,
cărările pe care le mai știi
le-au invadat, plecând, cocorii
30 noiembrie 2025
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu