Iubito, vine iarna, o simt cum mă îngheață,
din vulturul extatic n-a mai rămas nimic,
doar holograma mea a mai rămas în viață,
iubito, vine iarna și nu pot să mai strig
În sobă arde focul vechi patimi și dureri,
vreascuri se aud plângând redevenind cenușă,
pe unde s-or ascunde speranțele de ieri
când nimeni nu mai știe ce-i dincolo de ușă
Îmi pun pe suflet haina să nu-l mai doară gândul
c-ar fi putut să fie mai mult decât atom,
iubito, vine iarna și-acoperă pământul
cu umbra mea încuiată într-un sicriu de om
Troienele s-or strânge să-mi înfășoare drumul,
să nu ajung la tine în veacul surdo-mut,
deasupra vieții noastre se va iți doar fumul
și sub mantia albă dorm stelele pe scut
Iubito, vine iarna, o simt cum plânge-n vene,
de atâtea stalactite vom deveni povești,
iubito, vine iarna, tu însă nu te teme,
va ninge-n viața noastră cu întâmplări cerești...
17 noiembrie 2025
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu