Fereastra timpului hulpav

Treceam pe la fereastra timpului hulpav
rugându-mă să-ți fie bine,
nu mai știam nimic de tine,
deși ți-am fost pe inimă zugrav

Tu-n spatele ferestrei desenai
ninsori de suflet și lumină,
visai, iubita mea divină,
și mă chemai, și m-alungai

Eu te-auzeam din moartea mea profundă,
și-mi întindeam durerea prin perdea
ca tu, predestinata mea,
să o cuprinzi în sfera ta fecundă

Și într-o dimineață de zăpadă
când fluturii zburau liliachii,
din tine-ai îndrăznit să vii
și ochii au început să vadă

Am curs din mine ca un dor prelung,
un ultim gând îmbrățișat de mare,
ai aruncat o vestă de salvare
și m-am întins, dar n-am putut s-ajung 

Și-atunci toți îngerii de ieri
au năvălit haotic în destin,
și timpul s-a făcut tot mai puțin,
iar la fereastră-s numai flori de ger

Arunc o piatră poate-o să se spargă
blestemul timpului închis în noi,
și-o să fugim din clipă amândoi
ca doi predestinați în lumea largă

23 aprilie 2019