vineri, 5 aprilie 2019

Nimeni pe drumul acesta...

Unde duce acest drum dintre apus și răsărit?
câte prăpăstii au fost și-or fi încă?
unde e tot ce pe lume-am iubit?
unde ești suflete, în ce noapte adâncă?

Te zbați ca un fluture-n plasă,
la nimic nu te-aștepți și nimic nu mai speri,
unde e povestea frumoasă
îngropată în ziua de ieri?

Tu unde mai ești, pe care perete
te zbați în lumina fixată cu-n nit,
pe pământ morții fac piruete,
pe-o scară de fluturi mă cațăr zdrobit

În ce galaxie te-ascunzi, pe care planetă
destrămată de rugi în zadar ridicate, 
cântă un înger solitar la flașnetă
pe fețele lumii ridate

Aplauze nu se aud în decorul postum,
nimeni pe nimeni la dans nu invită,
de jur-împrejur oceane de fum
și-n oglindă tristeți mă imită
nimeni pe drumul acesta, iubită...

5 aprilie 2019 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu