E o dimineață de vreascuri și frunze,
prin minte rătăcesc corăbii amare,
și-ntinde neantul cenușiul pe pânze,
plâng amintiri răscolite-n uitare
Înainte sunt drumuri sfâșiate de ape,
din urmă nu vin decât viscole reci,
tristețea începe prin suflet să sape,
să nu mai rămână drumuri întregi
Țărmul se-ndepărtează de mare fugind,
țipă-n țesuturi exilați pescăruși,
numai speranța, în suflet murind,
încuie amurgul c-o mie de uși
E zadarnică lupta aceasta din noi,
furtunile-au sfărâmat catarge și pânze,
pe fundul oceanului rătăcim amândoi
printre vreascuri strivite și frunze
15 aprilie 2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu