Căutând o fereastră

Din teama de adevăr
nu vrei să recunoști, 
când corăbiile se îneacă

Mergi desculț 
pe fundul oceanului 
tristeții

Scoicile îți pătrund adânc
în carne,
scrijelesc oasele
până la lacrimi

Ai vrea să scoți tot golul din tine,
să-l îneci, să-l îngropi definitiv,
dar el se face tot mai mare

Îți umflă sufletul și te aruncă
deasupra țărmului
printre șerpi otrăvitori

”Poate va plesni..”, îți zici plin de speranță,
”...și se va trage o linie de nisip
între viață și moarte.

Poate se va sfârși...”, îți zici
cu siguranța dureroasă a omului
îngropat în propriul ambalaj
ca-ntr-un costum de ginerică bolnav

”Cu siguranță, 
e ultima călătorie prin tine însuți”,
îți șoptește îngerul rănit
cărându-ți bagajele în spinare

Nu știi unde se duce, 
dar e ultima imagine 
fixată-n lacrimă

Sufletul se târăște prin trup,
ca un fluture orb,
căutând o fereastră...

1 aprilie 2019