Trăim o epocă de-a dreptul odioasă,
mai marii zilei se cred Dumnezei,
de nimeni și de nimic nu le pasă,
sfâșie tot cu poftă de-atei
Și fură tot și ar turna pe gât
aur topit amestecat cu bani,
e atâta lăcomie și hoție încât
am căzut în istorie o mie de ani
Și nu le pasă că în jurul lor
copii flămânzi cerșesc un colț de pâine,
trăim sub tirania monștrilor
ce-au îngropat adânc ziua de mâine
Și ce păcat că nu mai crede nimeni
că s-ar putea schimba ceva,
și au plecat de acasă cei mai tineri
și a rămas pustie țara mea
Degeaba sunt pe lume antidoturi,
degeaba sunt reclame luminoase,
nu toți copiii au la masă locuri,
nu peste tot sunt fumuri peste case
Deja din fașă-s condamnați la moarte,
cât vor trăi vor fi pe viață slugi,
n-au dreptul să se lupte parte-n parte,
degeaba, suflete, te plângi
Această tragedie ce se joacă
pe scena lumii înmuiată-n fiere,
amestecă-n aceeași troacă
și pleava vânturată și himere
Și atunci de ce ne mai numim
copii sădiți de Dumnezeu sub soare,
când refuzăm să mai iubim
pe cel ce atât de adânc Patria-l doare...
29 octombrie 2025
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu