Tu n-ai să mai știi nimic despre mine,
pe unde sunt eu tu demult nu mai ești,
și chiar de-ai să vrei n-ai să poți să iubești,
ce-a fost ca să fie s-a-ngropat sub ruine
Pe frunzele toamnei mai scriu o scrisoare
ce nu va pleca de aici nicăieri,
adresa ar fi chiar ziua de ieri,
iubito, cad lacrimi cerate din soare
Prin sânge coboară trăiri dureroase,
ningea între noi cu desfrâuri alpine,
tot viscolul se mutase în mine;
unde v-ați ascuns amintiri luminoase?
Dar nimeni nu poate ucide amintirea
de-a fi fost stăpân peste zare,
mi-amintesc și-acea ultimă îmbrățișare
ce-a strivit între inimi iubirea
Mă picură toamna cu lacrimi de fată,
prin suflet trec îngeri de-o viață desculți,
dar tu n-ai să poți, nici să vrei, să asculți
povestea aceea devreme uitată
Ce tineri eram și ce pură iubirea!
Nimic n-o să fie nicicând cum a fost,
roata lumii se-nvârte deja fără rost,
iar noi am cedat altui timp nemurirea
22 octombrie 2025
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu