Când pe propriul rug sufletu-ți stingi
știi că niciodată n-ai să învingi
Îți trebuie curaj ca să fii fericit,
noapte te privește cu ochii de antracit
Și te învață să plângi fără să fii văzut,
odată cu ploaia din nori ai căzut
Nu mai ești înger, nu mai ești om,
plângând, ești un simplu atom
Inima e o biată scânteie amară,
secunda o sfâșie cu poftă de fiară;
cine a fost înainte să fie lumină
știe ce e disperarea divină
Prea multe plecări, prea multe căderi,
dincolo de mâine e ziua de ieri
Ploua, mi-amintesc, prin sânge-ți ploua
cu toată dragostea mea...
11 octombrie 2025
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu