Elegia cățărării în gol

Alunec pe trunchiuri de zăpadă,
lovit de crengile-stalagmite,
mă cațăr în gol, câte-o octavă,
printre opreliști nedefinite


O să aflu cândva răspunsul la-ntrebare,
(dacă ai existat cu adevărat),
minunea mea din viața viitoare,
sau spaimele mele te-au inventat? 


Tremură plopii sub zăpada tivită,
frunzele-stalactite se împiedică de îngeri ologi,
dezastre ne pasc prin viața strivită
de măsurătorile unor triști metrologi

Păianjenii se cațără fără scară,
în jurul inimii țes alt infern,
iarna sedusă de singura vară,
îmi iese cu capu-înainte prin stern

Și-mi sfâșie inima încastrată în gheață,
pe-acolo nopțile-n doi fac deranj,
mă cațăr și eu pe firul de ață
întins între steaua polară și luna oranj


21 februarie 2017