miercuri, 8 februarie 2017

Ninsori definitive

Ninge frumos, ninge patriarhal, ninge definitiv,
Ca-n sălile de bal din tabloul votiv
Pictat la Polul Nord de sufletul meu;
Ninge cu mine, ninge cu tine, ninge cu Dumnezeu

Ninge suprem, ninge cu îngeri, ninge cu ger,
Ca la nunțile întâmplate în al șaptelea cer
Ninge cu-mbrățișări, cu mirese superbe, cu întâmplări,
Ninge cu noi de o mie de ani, de o mie de ori

Ninge ca-n povestea pe care n-am scris-o, dar poate
Am s-o scriu când vor trece ninsorile toate
Prin sângele bântuit de sălbatici strigoi
Și-o să ningem definitiv amândoi


8 februarie 2017

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu