Încă un pas pe marginea timpului alunecos,
dă-mi drumul la mână să pot zbura,
de sus lumea se vede atât de frumos
prăpăstiile sunt inimi adânci, colorate
pe care nu le poți citi,
dar le poți intui bătăile neregulate
M-am desprins, sunt singur aici, printre norii negri,
e o călătorie fără sfârșit, spre nicăieri
Printre iluzii pierdute himerele nu mai strigă,
ziua de mâine
nu va semăna cu ziua de ieri
nu va semăna cu ziua de ieri
Încă un pas, dă-mi mâna ta de aer,
să pot coborî dintre lumi paralele,
să-mi amintesc cât erai de frumoasă
în noaptea nesfârșită a vieții mele
Ce frumos se vede lumea de sus, nedrept de frumos,
dar mai am un pas de făcut, unul singur,
nu te teme!
Orchestrele de zăpadă au tăcut,
mi-au zburat aripile singure,
dar voi cădea până la urmă prin vreme
Împrumută-mi din carnea ta o oră, un minut, o secundă,
mâna neîntinsă prin văzduh să ți-o strâng
într-un balans nevăzut,
până când în inima bântuită o să pătrundă
și-am să mă înec într-un ultim sărut
14 februarie 2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu