Toți avem o flacără în noi
pe care o lăsăm să se stingă,
mirosim a scrum și noroi
de câte ori cu lumină-o să ningă
Și atunci ne simțim singuratici și-nvinși
și toate din jur mai mult or să doară,
de atâta eroare surprinși
ne târâm pe sub pietre de moară
Că n-am fost în stare s-aprindem
vreascuri de rouă sub rug,
prin suflet pustiu-o să ningă,
prin inimă ară un plug,
Vor țâșni din sânge corăbii
ce știu să ne-îndrepte spre cer
vor cânta la ferestre doar vrăbii
sfidând ofensive de ger
Dar suntem lași în multe momente,
nu riscăm să ne pierdem în vis,
în loc să urcăm, coborâm niște trepte
și-acceptăm lașități de învins
Din senin, uneori o să doară
inima, mai tânără decât noi,
ea refuză vreodată să moară,
ca o flacără îngropată-n noroi
9 februarie 2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu