Cade amurgul peste suflet
ca un blestem copilăresc,
eu nu mai sunt decât o cruce
la care plânge neamul românesc
Mă-ngroapă ploaia în pământ
se-nfig în suflet rădăcini,
să-și tragă seva-înmiresmată
tulpinile din mărăcini
Și să-nflorească în priviri lumina,
culorile să-mi fie orizont,
sub crucea dragostei de țară
nu locuiește niciun mort
Din lemnul putred de stejar
nici carii nu îndrăznesc să roadă,
cade amurgul cu sfială
când Dumnezeu coboară ca să vadă
ce s-a-ntâmplat cu toți aceia
ce-au înfruntat veacul câinesc,
dar n-a găsit decât o cruce
la care plânge neamul românesc
12 februarie 2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu