Pe drumul pustiu dintre ușă și pat

Distanța dintre soarele amiezii și singurul meu păcat
e drumul pe care-l face umbra ta între ușă și pat

Se cutremură orele-n dezmembrare,
distanța dintre inimile noastre este înșelătoare

Nu mai sunt insule fericite și nu mai vrei
să te pierzi în surâsul ochilor mei

Retina au invadat-o gunoaiele,
privesc prin ochean cum mă devoră războaiele

Văd un alt chip decât mi se arătase în vise;
”Astupă-ți urechile!”, mi-a strigat cu disperare Ulise

” Nu mai privi oglinzile ca pe-un spectacol! 
Muritorule, îți ești cel mai mare obstacol...”

Îmi scutur de pe trup nisipul strivind hieroglife bizare,
mă-nfășor în neant și uitare

Se aude timpul ermetic cum înoată prin alge,
umbra de umbră în tăcere se sparge

Și atunci distanțele dintre mine și Christ
se miră că încă exist

Probabil, acesta e cel mai mare păcat
pe drumul pustiu dintre ușă și pat 


3 februarie 2019