De ce m-ai lăsat să cresc, Doamne?

De ce m-ai lăsat să cresc, de ce m-ai udat la rădăcină
Cu rouă, cu Patrie, cu lumină?

O, ce bine-mi stătea alergând printre greieri, printre lăcuste!
De ce m-ai lăsat să cutreier idealuri înguste?

Ce calzi îmi erau ochii, ce senini!
Acum mă privesc din oglindă străini....

Așa de tare îi doare lumina amiezii...
Ce mândru eram prin frunzișul livezii

Croind planuri de luptă stelară;
de ce paradisul pierdut începe să doară?

Nu trebuia să mă lași să cresc, Doamne bun,
Să fiu colector de tristețe și fum

De ce mi-ai dat toată luciditatea mie?
Mă mulțumeam să-mi fiu copilărie...


4 februarie 2019